Guvernul României
Ordonanta de urgenta nr. 148 din 03/11/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea
I nr. 1008 din 14/11/2005
privind susţinerea familiei în
vederea creşterii copilului
În vederea realizării obiectivelor înscrise în Programul de guvernare, cu privire la îmbunătăţirea standardului de viaţă al persoanelor vârstnice, pentru aceasta fiind necesară consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestaţiilor care nu au natură contributivă sau nu au legătură cu riscurile sociale asigurate,
din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor,
pentru asigurarea cadrului legal necesar aplicării
acestor măsuri care presupun modificări, pentru anul 2006, în
structura bugetului asigurărilor sociale de stat şi în aceea a
bugetului de stat, fapt ce impune reflectarea în bugetele anului
având în vedere că măsura de susţinere, din surse exterioare bugetului asigurărilor sociale de stat, a finanţării unor drepturi de asigurări sociale care nu au o legătură directă cu drepturile de pensie a fost inclusă în aprilie 2004 în Planul de acţiune PAL, ca una dintre acţiunile prevăzute pentru realizarea condiţionalităţilor pentru "PAL 2", corespunzător obiectivului specific "Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii", elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă,
ţinând seama de faptul că neadoptarea de
măsuri imediate, prin utilizarea de proceduri de legiferare pe calea
ordonanţei de urgenţă a Guvernului, ar conduce la grevarea în
continuare a bugetului asigurărilor sociale de stat, în detrimentul
pensiilor, afectând astfel interesele persoanelor vârstnice, cu plata unei
prestaţii care nu constituie un risc social, aşa cum este definit de
instrumentele juridice internaţionale, la imposibilitatea respectării
angajamentelor privind politica de protecţie socială asumate în
Programul de guvernare 2005-2008 şi în documentele de poziţie
întocmite în urma negocierilor de aderare
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în
ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni
venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru
creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o
indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei (RON).
(2) În calculul celor 12 luni prevăzute la alin. (1) se
includ şi perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe
dintre următoarele situaţii:
a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;
c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
g) au beneficiat de indemnizaţia lunară
prevăzută la alin. (1).
(3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit
potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri
din activităţi independente, venituri din activităţi
agricole, aşa cum sunt definite de această lege.
Art. 2. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul
indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 lei (RON).
Art. 3. - (1) În perioadele în care beneficiarii drepturilor
prevăzute la art. 1 alin. (1) realizează venituri profesionale supuse
impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, se acordă un
stimulent în cuantum lunar de 300 lei (RON), situaţie în care plata
indemnizaţiei de 800 lei (RON) se suspendă.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului
lunar prevăzut la alin. (1) este de 100 lei (RON).
Art. 4. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul
alocaţiei de stat pentru copii prevăzute de Legea nr. 61/1993 privind
alocaţia de stat pentru copii, republicată, este următorul:
a) 200 lei (RON) lunar, în situaţia copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap;
b) cel acordat conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993,
republicată, în situaţia copiilor în vârstă de peste 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap.
(2) Indemnizaţia sau stimulentul prevăzute la art. 2,
respectiv la art. 3 alin. (2) din prezenta ordonanţă de
urgenţă, se cumulează cu alocaţia de stat pentru copii
prevăzută la alin. (1) lit. a).
Art. 5. - (1) De indemnizaţia şi stimulentul prevăzute de
prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază,
opţional, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului.
(2) Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una
dintre persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat
copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în
plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost
numită tutore.
(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2),
acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se face
ţinându-se seama de 12 luni anterioare datei de la care, după caz,
s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea, s-a
instituit plasamentul sau tutela.
Art. 6. - (1) Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2).
(2) Drepturile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) se
cuvin pentru fiecare dintre copiii rezultaţi în urma primelor 3
naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în
una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2).
(3) Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se
prelungeşte corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei
situaţii de natură a genera acest drept, în condiţiile
prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4) În cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o
singură indemnizaţie, în cuantumul prevăzut de prezenta
ordonanţă de urgenţă.
Art. 7. - Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă
de urgenţă se acordă în situaţia în care solicitantul
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;
b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României;
c) locuieşte împreună cu copilul/copiii pentru care
solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi
îngrijirea acestuia/acestora.
Art. 8. - (1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă, reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie
de stat pentru copii, se acordă, la cerere, în baza următoarelor
documente, după caz:
a) actul de identitate al solicitantului;
b) certificatul de naştere al copilului şi, după caz, livretul de familie;
c) certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz;
d) adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1;
e) adeverinţă eliberată de plătitorul indemnizaţiei de maternitate sau, după caz, alte dovezi, din care să reiasă ultima zi de concediu de maternitate, în situaţia prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. a);
f) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de maternitate, în situaţia prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b);
g) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte natural sau, după caz, o altă persoană dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (2) nu beneficiază de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
h) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public autorizat ori unei persoane fizice;
i) dovada eliberată de autorităţile competente, de angajatori sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului - pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv art. 2;
j) dovada eliberată de autorităţile competente sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 3;
k) dovada eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (2);
l) alte acte necesare, după caz, stabilirii dreptului, prevăzute în normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Concediul pentru creşterea copilului se acordă, la
cerere, de către persoanele juridice sau fizice, denumite angajatori, la
care îşi desfăşoară activitatea persoanele prevăzute
la art. 5 alin. (1) şi (2).
Art. 9. - (1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie,
stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, şi documentele din care
rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se
depun, după caz, la primăria comunei, oraşului, municipiului,
respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe raza
căreia/căruia solicitantul îşi are domiciliul sau
reşedinţa.
(2) Până la data de
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se
soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data
înregistrării la direcţia teritorială, prin decizie de admitere
sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.
(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică
solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
(5) Contestaţiile formulate împotriva deciziei
prevăzute la alin. (3) se soluţionează potrivit Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Art. 10. - (1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă, reprezentând indemnizaţie şi stimulent, se cuvin
şi se plătesc după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate şi plata indemnizaţiei aferente, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b) începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
c) începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecţie a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte
situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste
termenele prevăzute la lit. a), b) şi c).
(2) Plata alocaţiei de stat pentru copii
prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. a) se face începând cu luna
următoare celei în care s-a născut copilul.
(3) Pentru fracţiunile de lună, cuantumul drepturilor
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se
stabileşte proporţional, în funcţie de numărul zilelor
calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi se
acordă.
Art. 11. - Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă încetează cu ziua următoare celei în care:
a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) a avut loc decesul copilului.
Art. 12. - (1) Plata drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu luna
următoare celei în care:
a) beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
b) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea încredinţării copilului spre adopţie;
d) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea menţinerii măsurii de plasament;
e) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică sau privată;
g) beneficiarul a decedat.
(2) Plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1),
respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în
care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe
venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
(3) Plata stimulentului prevăzut la art. 3 se suspendă
începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai
realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit
prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
(4) În situaţia în care beneficiarul nu mai
îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7, plata drepturilor
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se
suspendă începând cu ziua următoare celei în care condiţiile
respective nu mai sunt îndeplinite.
(5) Reluarea plăţii drepturilor suspendate în
situaţiile prevăzute la alin. (1) se face la cerere, începând cu luna
următoare celei în care se depune cererea.
(6) Reluarea plăţii drepturilor suspendate în
situaţiile prevăzute la alin. (2)-(4) se face începând cu data
depunerii cererii.
Art. 13. - (1) În situaţiile de suspendare a drepturilor
prevăzute de art. 12, acestea pot fi solicitate şi de către o
altă persoană îndreptăţită, dacă
îndeplineşte cerinţele prevăzute în prezenta ordonanţă
de urgenţă.
(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data
suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile
lucrătoare de la data la care a operat suspendarea, respectiv de la data
cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen.
Art. 14. - (1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă este obligat să comunice în scris
primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură
să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în
termen de 5 zile lucrătoare de la apariţia acesteia.
(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se transmite de
către primărie direcţiei teritoriale în termen de 5 zile
lucrătoare de la data înregistrării.
Art. 15. - Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu pot fi urmărite silit decât în vederea recuperării, conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu.
Art. 16. - (1) Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţia
prevăzută la art. 1, respectiv la art. 2, contribuţia
individuală de asigurări sociale de sănătate se
calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei
reprezentând valoarea a de două ori salariul de bază minim brut pe
(2) Asupra drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă nu se datorează celelalte
contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege.
Art. 17. - Cuantumul drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă se poate actualiza în condiţiile
stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 18. - (1) Perioada în care o persoană beneficiază de
drepturile prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, constituie
perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii
drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) În vederea determinării punctajului anual necesar
stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public, pentru perioadele
asimilate stagiului de cotizare în condiţiile prevăzute la alin. (1)
se aplică prevederile art. 78 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi persoanelor
care beneficiază de perioadele asimilate prevăzute la alin. (1)
şi care, în acelaşi timp, se află în situaţiile
prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările
şi completările ulterioare.
(4) În situaţia persoanelor care, în perioada 1 aprilie
2001 - 1 ianuarie 2006, au beneficiat de concediu şi de indemnizaţie
pentru creşterea copilului în condiţiile reglementate de Legea nr.
19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, la
determinarea punctajului anual se utilizează cuantumul indemnizaţiei
acordate în perioadele respective.
Art. 19. - Fondurile necesare plăţii drepturilor
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă,
cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor
se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Art. 20. - (1) Calculul şi plata drepturilor prevăzute de
prezenta ordonanţă de urgenţă se fac de către
direcţiile teritoriale.
(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal
ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de
mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal.
(3) Calculul şi plata contribuţiei individuale de
asigurări sociale de sănătate, datorată pentru drepturile
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, se fac de
către direcţiile teritoriale.
(4) Modalităţile de plată a drepturilor
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se
stabilesc prin norme, aprobate prin ordin al ministrului muncii,
solidarităţii sociale şi familiei.
Art. 21. - (1) Sumele încasate necuvenit se recuperează de la
beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al
direcţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de
prescripţie.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1) constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 544/2004.
(3) Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni
săvârşite de beneficiar se recuperează de la acesta, în
condiţiile legii.
(4) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor
decedaţi nu se mai urmăresc.
Art. 22. - (1) Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor art.
9 alin. (2), ale art. 14 şi 25 şi se sancţionează cu
amendă de la 300 lei (RON) la 600 lei (RON).
(2) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1)
şi aplicarea amenzii corespunzătoare se fac de către organele cu
atribuţii de control ale Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei.
Art. 23. - Prevederile art. 22 se completează cu
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 24. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se
aplică şi persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se
află în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului,
reglementată de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, situaţie în care condiţia
prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi
îndeplinită.
(2) Cererile privind acordarea indemnizaţiei pentru
creşterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000,
cu modificările şi completările ulterioare, nesoluţionate
până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, se soluţionează avându-se
în vedere condiţiile de stagiu de cotizare prevăzute de această
lege.
(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1)
şi (2) drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă se cuvin şi se acordă de la data de 1 ianuarie
2006, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile
lucrătoare de la acea dată, respectiv de la data cererii, dacă
cererea a fost depusă după acest termen.
Art. 25. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006 încetează plata
indemnizaţiei pentru creşterea copilului, efectuată în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările
şi completările ulterioare.
(2) Plata indemnizaţiilor pentru creşterea copilului
restante, aferente perioadelor anterioare datei de 1 ianuarie 2006, se
efectuează de către direcţiile teritoriale, în condiţiile
prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, cu
respectarea termenului general de prescripţie.
Art. 26. - În termen de 60 de zile de la data publicării
prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei va elabora norme metodologice
în aplicarea acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 27. - Prezenta ordonanţă de urgenţă
transpune prevederile Clauzei 2 - Concediul pentru creşterea copilului,
pct. 1, 2, pct. 3 lit. a)-c), precum şi ale pct. 8 din anexa
Art. 28. - (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră
în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe
de urgenţă se abrogă prevederile referitoare la concediul
şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, cuprinse la art. 98,
99, 121, 122, 123, 125, 1251, 129 şi 138 din Legea nr. 19/2000,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1
aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare,
şi cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13
septembrie 2005, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. 29. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă
sunt aplicabile şi tuturor categoriilor de personal care îşi
desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile
din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională.
(2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1),
fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă şi cheltuielile administrative se
asigură din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi
instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională.
(3) Pentru perioada cât o persoană dintre cele
prevăzute la alin. (1) beneficiază de concediu pentru creşterea
copilului, la stabilirea drepturilor de pensie şi a altor drepturi
acordate potrivit legii se are în vedere solda brută lunară, respectiv
salariul de bază al funcţionarilor publici cu statut special,
actualizate.
(4) Modalităţile de depunere şi de
soluţionare a cererilor de acordare a drepturilor, în situaţia
persoanelor prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne,
aprobate de conducătorii autorităţilor şi
instituţiilor publice prevăzute la alin. (1).
Art.
30. - Se autorizează Ministerul
Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite,
să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă în volumul şi în structura
bugetului de stat, respectiv ale bugetului asigurărilor sociale de stat
pentru anul 2006.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
p. Ministrul justiţiei,
Maria Cristina Manda,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 3 noiembrie 2005.
Nr. 148.